îmi rulez șira spinării într-un adăpost circular
trupul tău obosit înghesuie-l lângă trupul meu obosit
îmbracă-mă în febra ta să simt fragilitatea petalei
nu e nimic de rezolvat aici totul e atât de lumesc
atât de previzibil oamenii vor mereu să se vindece
nimic nu există doar ceea ce răvășește memoria
ce o face praf dincolo de cuvinte
frumusețea iese la iveală ca un iepure speriat
nu mai știm care este adevărata noastră lume
te așez în sticluțe pentru nopțile încleiate pe barele patului
brațele tale lungi să mă cuprindă în cămașa de forță
să nu mă zbat să nu strig
să-mi vorbești înainte de culcare despre păsări
iubirea poate fi inima în care se strânge așteptarea
(foto preluare Laura Cătălina Dragomir)