îmi rulez șira spinării într-un adăpost circular

trupul tău obosit înghesuie-l lângă trupul meu obosit

îmbracă-mă în febra ta să simt fragilitatea petalei

nu e nimic de rezolvat aici totul e atât de lumesc

atât de previzibil oamenii vor mereu să se vindece

nimic nu există doar ceea ce răvășește memoria

ce o face praf dincolo de cuvinte

frumusețea iese la iveală ca un iepure speriat

nu mai știm care este adevărata noastră lume

te așez în sticluțe pentru nopțile încleiate pe barele patului

brațele tale lungi să mă cuprindă în cămașa de forță

să nu mă zbat să nu strig

să-mi vorbești înainte de culcare despre păsări

iubirea poate fi inima în care se strânge așteptarea

(foto preluare Laura Cătălina Dragomir)