Interviu cu Mohamed LEHBECHA

19-02-2021 Nr.1050

 

Cui aparține, de fapt, scriitorul Panait Istrati? Cui aparține un scriitor care ajunge să fie tradus în cele mai neașteptate limbi, fără să aibă un agent editorial interesat permanent de promovarea sa? „Marginalul“ Panait Istrati a devenit un scriitor al lumii, născut în România, care seduce literar tocmai prin ceea ce îi fusese imputat de către denigratorii timpului său, „împestrițări de orientalism“ sau „bestialități și sminteli orientale“ (Ovid Densusianu), departe de a se integra în spiritul românesc. Or, iată că după aproape un secol de la moartea scriitorului, constatăm că acesta este spiritul nostru, unul cosmopolit prin straturi multiculturale, pe care îl descoperim alături de ochii curioși ai cititorilor străini. Panait Istrati este girat, nu doar de confrații săi, români, ci și de Romain Rolland sau Joseph Kessel, care văd în el expresia libertății, prin nota exotică a scrierilor sale, cultivînd natural emoția și sensibilitatea, atît de necesare în oricare epocă. Afinitățile cu spațiul exotic al Levantului deschid și mai mult interesul pentru un scriitor care a celebrat viața cum puțini au făcut-o.

În primăvara acestui an, în Tunisia, va aparea în limba arabă, la Editura Rashm, romanul Neranțula de Panait Istrati, în traducerea lui Mohamed Lehbecha. Traducerea este realizată după o ediție franceză, apărută la Editura Gallimard. Prin scrierea romanului său, Panait Istrati readuce la viață o lume îndepărtată, pierdută. Prin traducerea sa în arabă, această lume pare să fie redescoperită pentru a doua oară, în adîncul Mării Mediterane, cea care a spălat de atîtea ori picioarele unui biet vagabond celebru. „Da, am cunoscut atari clipe în ciuda vieții mele trudite. Mi le da soarele iernatec al Alexandrei, soarele ei mediteranean. Pentru acest soare, pentru Mediterana lui și dorința mea de-a trăi, acceptam feliile mari de amărăciune pe care soarta mi le oferea pe aceeași tavă“. (Panait Istrati, Neranțula)

Romancierul, nuvelistul, eseistul și traducătorul tunisian Mohamed Lehbecha, s-a născut în 13 mai 1992 la Nabeul, Tunisia. Este licențiat în limba, literatura și civilizația engleză, în 2015. Este profesor și responsabil cu programele culturale de la Maison du Roman, Cité de la culture, Tunis. A publicat: Khaldoun Michel, roman, Editura Zeineb, Tunis 2015, L’homme de la Rue de Rome, roman, Editura Hachette Antoine, Beirut, Liban 2018.

Traduceri: Falconer, roman de John Cheever, Editura Masciliana 2020. A mai tradus nuvele de Ambrose Pierce, James Baldwin, Lord Byron și Emily Brout prin The Short Story Project.

Cum l-ați descoperit pe scriitorul român Panait Istrati? De ce ați ales să traduceți în limba arabă tocmai romanul Neranțula? V-ați folosit în traducere de o limbă intermediară?

Prima dată, l-am descoperit pe scriitorul român Panait Istrati grație prietenului meu, romancierul tunisian Kamal Zaghbani, care a decedat recent. În timpul întîlnirii noastre, el mi-a oferit patru romane de Istrati adunate într-o ediție princeps: Neranțula, Țața Minca, Familia Pelmutter și Pentru a fi iubit pămîntul. Îmi amintesc că, ulterior, a avut loc o discuție între noi despre viața lui Istrati și, mai ales, despre relația sa cu romancierul francez Romain Rolland, despre corespondența dintre cei doi scriitori. Mi-a plăcut foarte mult experiența lui Istrati. Este un scriitor care a sacrificat totul pentru scris, în ciuda crizelor succesive de depresie și tuberculoză. A încercat să se sinucidă, dar Romain Rolland a fost întotdeauna acolo, cu el, pentru a-l susține și a-l încuraja să trăiască, să învețe și să scrie. Editorul nostru comun, al lui Kamal Zaghbani și al meu, Chawki Lanizi, a fost prezent la acea întîlnire, cînd am vorbit despre Panait Istrati. La scurt timp, Chawki Lanizi s-a oferit să susțină și să publice traducerea romanului Neran­țula, deoarece i-am spus că este o capodoperă. O combinație de frumusețe, violență și sentimente dintre cele mai umane. Este un omagiu adus orașului Brăila, Dunării și copilăriei. Romanul a fost scris în franceză, a doua noastră limbă în Tunisia. Am citit multe romane în franceză, deși specialitatea mea universitară este engleza. Mi-a plăcut și m-a provocat ideea de a traduce romanul Neranțula, pe care l-am terminat în șase luni.

Înainte de Neranțula, am tradus un roman american: Falconer de John Cheever. O literatură captivantă, extrem de intensă și profundă, și la Cheever, și la Istrati. Și, întrucît mă interesează realismul frust, am tradus Falconer, un roman de pionierat al aceastei mișcări literare. De fapt, editorul meu are toate mijloacele de a contacta editorii importanți din străinătate, fie din Franța, fie din America, astfel încît publicarea acestor romane, în Tunisia, nu a fost o problemă. Am tradus în arabă, care este limba mea maternă și limba scrisului și a expresiei mele. Așadar, este foarte important să o îmbogățesc cu texte valoroase din alte literaturi străine.

Are Panait Istrati un corespondent (scriitor) în literatura arabă? Dacă da, ați folosit stilul acestui scriitor pentru a vă ușura traducerea, dacă nu, ce greutăți ați întîmpinat?

Panait Istrati este cu adevărat un scriitor unic. Poate că descrierile sale despre orașul Braila și Dunăre îmi amintesc de romancierul egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988, Naghib Mahfuz, care și-a dedicat o mare parte din literatură vechilor cartiere muncitorești din Cairo, capitala Egiptului, o țară pe care Istrati o admira foarte mult. Găsim asta tocmai în trilogia sa Impasse des deux palais, Le palais du désir, Le jardin du passé. [Trilogia Cairoului – O plimbare prin palat, Palatul dorințelor, Strada Zahărului – a apărut și în românește la Editura Polirom, în 2011, în traducerea din limba arabă realizată de Nicolae Dobrișan – n.r.]

Mahfuz și Istrati împărtășesc această admirație pentru locuri și ființe umane pitorești. Sînt locuri populare, locuite de oameni obișnuiți din clasele sărace și mijlocii. Cît despre dificultăți de traducere, stilul lui Istrati nu este atît de dificil pe cum pare. Uneori a trebuit să caut mult înainte de a găsi semnificațiile unor cuvinte românești, care nu sînt traduse în limba franceză. Așa că a trebuit să cercetez multe despre zmeie, componentele lor și legile acestui joc destul de popular în Brăila lui Panait Istrati. Dar a fost o adevărată plăcere să o fac. Am învățat multe despre un joc despre care nu știam prea multe.

Chiar și pentru noi, românii, Panait Istrati este un scriitor exotic-balcanico-oriental. Cît de „oriental“ poate fi Istrati pentru un cititor arab?

Istrati este scriitor-călător. A trecut prin București, Constantinopol, Cairo, Paris și Napoli. Aceste vizite i-au influențat literatura într-un mod major. Cred că descrierea locurilor estice cu ochiul unui cunoscător face din Istrati un scriitor oriental. Acest lucru este evident în introducerea sa la Neranțula, unde descrie serile orientale, pline cu băuturi arabe și narghilele. Cu toate acestea, viziunea orientală nu este o viziune a unui străin, ci o viziune a cuiva care aparține Orientului sau a unei persoane care dorește să se înrădăcineze în acest Orient. Cred că aceasta este valoarea adăugată pentru cititorul arab. Ne-am obișnuit cu un orientalism străin, care rămîne pe margine. Dar acest orientalism al lui Istrati nu l-a deturnat de la principiile sale de libertate, egalitate și pace. Rămâne solidar față de clasele marginalizate și sărace.

Spațiul românesc în care se petrece povestea Neranțulei este în sud-estul României, în Delta Dunării. Ați călătorit în România? Există în carte spații comune României și Tunisiei?

Nu am călătorit în România. Dar sînt un mare cititor al lui Emil Cioran și al lui Virgil Gheorghiu. Iar opera lui Istrati m-a atras ca o hartă literară a României. Cartierele descrise în Neranțula, de exemplu, îmi amintesc de cartierele Medinei din Tunis. Această arhitectură populară datează de pe vremea Imperiului Otoman. În ceea ce privește Dunărea, aici, în Tunisia, avem valea Medjerdah, în nord-vestul Tunisiei, care se întin­de de la Siliana la Béja și a cărei sursă se află în Algeria. Această vale face parte dintr‑o operă literară fondatoare, și anume, Metamorfozele lui Apuleius.

Ce altă operă a lui Panait Istrati v-a impresionat? Veți continua să îl traduceți?

Mi-a plăcut Unchiul Anghel și aș vrea să îl traduc. Este întotdeauna o plăcere să traduc Istrati. În Unchiul Anghel există multe teme tratate în Neranțula, cum ar fi dragostea imposibilă. Dacă în Neranțula este iubirea imposibilă a copilăriei, în Unchiul Anghel este iubirea imposibilă a bătrîneții. Există, de asemenea, frumusețea satului de care toată lumea se îndrăgostește. Acest roman îmi amintește puțin de Dragoste în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. De asemenea, trebuie men­ționat faptul că romanul lui Istrati, Unchiul Anghel, a apărut în Franța, în 1981, cu o introducere specială a lui Joseph Kessel.

Cît de greu este să traduci și să publici un roman cum este Neranțula în Tunisia? În ce tiraj va apărea? Din cine este compus publicul cititor pe care mizați?

Ca romanul să aibă succes este important să lucrezi cu un editor profesionist. Deci distribuirea cărții nu va fi o problemă. În ultimii zece ani, și mai ales după revoluție, există edituri excelente în Tunisia, inclusiv Editura Rashm, care va publica romanul Neranțula, în aprilie 2021, în momentul tîrgului de carte tunisian,  într-un tiraj de 4.000 de exemplare. În Tunisia, în special, și în lumea arabă, în general, cititorii sînt din ce în ce mai interesați de literatura străină, în special de cum se traduc, în arabă, autori englezi, francezi, americani. Și, întrucît, aceasta este prima dată cînd Istrati este tradus în arabă, cititorii săi pot fi în creștere,  după ce vor descoperi această traducere.

Ați fi interesat să prezentați online informații despre traducerea romanului în limba arabă publicului românesc?

Da, cu plăcere. A vorbi despre Istrati înseamnă a vorbi despre o lume întreagă.

 

Interviu realizat de

Lia FAUR