decembrie ianuarie – luni de bucurie și de tristețe

se cântă peste tot se cântă

în decembrie ’86 cel mai mare magazin din Arad se închidea pe sunetul de trompetă al unei melodii despre tăcere

scările se urcau câte două și se coborau câte una încet apăsat

pe fiecare treaptă

rafturile miroseau a salopetă umerașele puteau fi numărate

în vitrine manechine îmbrăcate decent ca în revista Femeia

aveam bani doar pentru trenul care pleca peste câteva ore

 

în ’76 un copil era tras de mână pe scările înalte

o fetiță în pantaloni cadrilați cu păr mult și galben

mergea să-i cumpere tata hăinuțe de Crăciun

vor dormi în compartiment apoi în gară până se deschid magazinele

e prima oară în tren

va fi mereu zăpadă chiar dacă băiețelul i-a spus aseară că o va fura pe toată la noapte

 

oamenii mari te calcă ușor în picioare tata nu se opune

înjură se smucesc tu rămâi la nivelul cotului ce te înțeapă fără să-și ceară scuze

ești o cantitate neglijabilă de carne fragedă

geamurile transpiră de la atâtea respirații și picuri mari alintă părul lipit de sticlă

îți bagi capul în bluză și tragi în piept mirosul umed al pielii tale

știi cum miroase trupușorul încă a lapte și a copil

viteza te face să închizi ochii și să te vezi cocoțată deasupra ca un cocoș pe casă

când îi deschizi afară e noapte

oamenii moțăie liniștiți

trupurile lor își fac loc unele în altele ca niște stridii

pe culoar se fumează Carpați și Snagov

se bea bere

o palmă cu degetul arătător îngălbenit de tutun se fixează pe sticlă

degetul lasă urme

băiețelul va fura toată zăpada în noaptea asta

vara norii se fac din frișcă sau vată de zahăr

se aud colinde subțiri la capătul celălalt

tata sforăie

vocile înaintează greu

pe jos e plin de plase de rafie și saci

oamenii se strâng unii în alții și se țin în picioare fără să vrea

tatei i s-a deschis gura

mi-e rușine

nu îndrăznesc să-l ating

Domn, domn să-nălțăm! Domn, domn să-nălțăm!

copiii se dezgheață și adorm

se scurg în vis ca o înghețată de căpșuni ce se topește încet

tristețea e o budincă amăruie

fără durere

seara aceea a lui ’86 când tavanele au coborât până la nivelul umerilor tăi tineri și au apăsat

labele picioarelor te-ai  frânt sub greutate și ai umblat în genunchi cu toți oamenii peste tine

ai rămas să sprijini pereții caselor ce stau să se dărâme

o iarnă e o iarnă nici mai mult nici mai puțin

să-ți petreci toată viața în același loc de Crăciun înseamnă fericire?

mama a făcut lapte de pasăre

și un munte de clătite

 

miroase a familie și a haine de nori

Totul  c u r  a t, p l â n s, a ș t e p t a t. (haine pentru nori)

 

playtime: Ana Alexandrescu

 

 

există mereu un timp al inimii

un spațiu al liniștirii

trăiești în el ca într-un cuib de pasăre

minute în șir respiri în repaos

aș vrea să te iau în brațe cu săculețul tău de medicamente

să te scot din circuitul închis

al distanței dintre talpă și umăr

să ne plimbăm cu fruntea lipită ca doi siamezi pe strada lui Ingeborg

sanatoriul e tot mai aproape

să ne facem loc printre borcanele goale (ni mots ni bagatelles)

 

foto: Ana Alexandrescu