Andreea Coroian – Întrebare cu miză schimbată, în revista CULTURA, NR. 385 din 16-August-2012

Alex Stefanescu, Cum e sa fii femeie? Dialog cu Lia Faur, Ed. Masina de scris, Bucuresti, 2012, 159 p.

Celebre scene ale copilariei in care baietelul este curios ce are fetita sub rochita pot insoti in imaginatia cititorului un titlu de tipul „Cum e sa fii femeie?“. In postura copiilor care sunt deja la varsta constiintei ca viata nu e joc si jocul nu e viata, pentru rolul de baietel, la peste saizeci de ani, criticul literar Alex Stefanescu, iar fetita cautata si chestionata este scriitoarea aradeana Lia Faur. Cartea de dialoguri „Cum e sa fii femeie?“ propune astfel mai degraba o denudare a celor doi literati in pielea lor de barbat, respectiv femeie, avand la indemana abilitatea manuirii limbajului si referintele culturale specifice domeniului, dar propunandu-si sa intre in cele mai cotidiene aspecte ale vietii.
Marturisind ca i-a fost toata viata mai usor sa inteleaga cum functioneaza un copac decat cum functioneaza o femeie, Alex Stefanescu isi recunoaste cautarea indelungata a unei femei care sa-i clarifice zona de abscons in care se scalda femininul. O gaseste si n-o gaseste in persoana Liei Faur care, desi indeplineste cu succes toate criteriile selectiei, se dovedeste pe parcurs dincolo de tiparul unei femei care raspunde doar ce-i intrebata. Mai mult decat atat, dincolo de zonele unde criticul este invatat cum sa citeasca raspunsurile sau unde scriitoarea ii psihanalizeaza usor intrebarile, exista un fragment in ultima interventiei a Liei Faur menit sa inainteze o problematica sub semnul careia ar fi interesant de citit intregul interviu: „oare de ce este atat de important sa stii cum e sa fii femeie, s…t de ce barbatul e atat de dornic sa afle cum este o femeie, el nu ajunge sa o cunoasca in mama, in bunica, in sora, in sotia sa?“
„Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai femeie din tara…?“
Alex Stefanescu pare a cauta proprietatea generala de a fi femeie in interlocutoarea sa. Dar generalul nu face decat sa duca la o idealizare. Era imposibil sa nu fie asa. Pentru ca e cert, si devine si pentru cei doi la finalul cartii, ca un raspuns la intrebarea „Cum e sa fii femeie?“  e greu de formulat fara a cadea in particular. Or, tocmai de asta pare a se teme Alex Stefanescu: ca nu cumva sa fie la final fata in fata cu oglinda Liei Faur si nu cu cea a femeii in general. Pentru ca, in definitiv, cel mult aceasta ar putea fi miza unui asemenea dialog – sa afli cum e sa fii Lia Faur. Dincolo de a cauta femeia comuna, insa, barbatul cerceteaza, el insusi, adresand intrebarile, femeia suficient de putin „retinuta pentru a se dezvalui intru totul“, cu „suficient talent literar ca sa exprime idei greu de exprimat“, fara un „orgoliu excesiv“, fara sa fie „preocupata mai mult de propria imagine decat de succesul discutiei“ si chiar fara a „avea un sot care ar fi considerat un afront faptul ca sotia lui isi divulga cele mai ascunse trairi altui barbat“. Un ideal.
Din pacate, cautand in mod deosebit generalul, Alex Stefanescu ajunge nu de putine ori in campul cliseului, acolo unde  generatii intregi au convenit ca nu exista raspunsuri.  Cam ca titlurile unei emisiuni gen „De 3x femeie“, rand pe rand, chestiuni ca atractia pentru un mascul transpirat sau bolnav, dificultatea mersului pe tocuri, flirtul, obiceiul de a merge cu barbatul la shopping, momentele in care femeile  se imbratiseaza unele pe celelalte, nevoia femeii de a proteja, dificultatea de a se face remarcata intelectual in societate,  puterea emotionala a acesteia, prietenia dintre un barbat si o femeie, aventura in viziunea femeii, ori suportarea singuratatii de catre cei doi, intra in sfera de interes a barbatului Alex Stefanescu. Pusa fata in fata cu subiecte care ar obliga teoretic tot la invocarea unor locuri comune, Lia Faur se achita cu usurinta de sarcina chiar si in momentele cand intrebarile frizeaza fie un subtil misoginism, fie o curiozitate care tine de privitul pe gaura cheii. Indignarea ca trebuie sa placa, senzatia intalnirii cu ginecologul, actul sexual, graviditatea si o eventuala dezerotizare a mamei sunt poate teme mai greu de dus, dar stau sub semnul unei sinceritati care depaseste orizontul de asteptare al cititorului amator de tabu. Sunt, de altfel, zonele in care discutia curge poate cel mai firesc prin adresarile directe si tonul vioi ce te face sa iti imaginezi chiar momentul unei discutii la o cafea, unde raspunsurile aluneca in sfera artisticului pentru a exprima dominatia erotica a masculinului si senzatii ca aceea de placere sexuala a femeii: „ea este partea rodnica, fecunda si aceasta o multumeste inlauntrul fiintei sale, il inghite pe el, il confisca, in timp ce ii simte incandescenta trupului, zvacnirea prin care primeste caldura si viata“. De altfel, discutiile pe teme sexuale au savoarea lor tocmai prin sinceritatea interiorizarii sexualitatii.
A fi sau a nu fi (femeie)
Definirea femeii se vrea facuta mai mult prin contrast si comparatie. Ceea ce nu pare a-i displacea Liei Faur atunci cand discutia antreneaza referinte culturale ori vizeaza descrierea unor exponente ale aceleiasi clase. De observat cum Femeia se prezinta superioara acelora din categoria „moda femeilor care nu se pricep la nimic“ sau acelora care cheama o pisica la ele prin „Hai la mama“ (tipologie invocata de Alex Stefanescu) ca dovada a faptului, va explica scriitoarea, ca n-au trait sau n-au inteles nimic din experienta maternitatii. Alte doua categorii de femei, taxate cu fina ironie intelectuala, sunt nuantate intru deliciul celui care, imaginandu-si discutia in direct si nu prin e-mail, cum are ea loc de fapt, n-are cum sa-si ascunda un zambet aprobator: sunt intai femeile pentru care viata se imparte intre „o perioada Nelu, o perioada Gica“ (A. S.), sau acelea care „traiesc o viata intreaga langa cineva care le numara ca pe maruntisul din portofel“ (L.F.). Dar aici, Alex Stefanescu forteaza nota printr-o revenire in aproape jumatate din intrebarile sale la clasicul conflict al genurilor. Un dracusor care parca nu-i da pace il determina sa-si intrebe de doua ori interlocutoarea daca nu si-ar fi dorit sa fie barbat, apoi daca e mai usor sa fii barbat ori femeie. Intrebari fara miza ale caror raspunsuri evident mimate, adesea, ii vor aduce scriitoarei acuzatia ca „infrumuseteaza realitatea“. Dincolo de o estetizare a realitatii stau insa marturiile ei despre cum mama a vrut s-o piarda si amintirile socante despre numeroase scene de acest tip din viata satului care i-au conturat o imagine a dificultatii de a fi femeie. Vecina care are o hemoragie in timp ce scotea painea din cuptor si memoria mirosului de paine si sange, gasirea unui fetus in iarba sau imaginea femeii asezata in sicriu cu pruncul pe brat ca o icoana a Maicii Preciste inramata de sicriu raman pregnante mult timp dupa incheierea lecturii.
Finalmente, reusita interlocutoarei este tocmai aceea de a nu vorbi despre sine ca feminin, ci de a vorbi despre feminitate dandu-se pe alocuri exemplu pe sine si conturand o imagine-simbol a femeii. Astfel, femeia despre care vorbeste scriitoarea este adesea Lia Faur, dar este mai ales Femeia. Din nou, un ideal: „sfemeiat stie ca barbatul are aspiratii pe care ea le intretine s…t. Prin acest sentiment matern, femeia stie sa-ti ofere libertatea ca unui copil nastrusnic, dar nu se va purta altfel, pentru ca tu ii ceri de fiecare data altceva. Ea va ramane stabila, mereu alaturi, ajutandu-te sa cresti, sa-ti indeplinesti nazuintele, sa-ti scrii opera“. La cate dintre femei se refera aici? Si in ce masura dorintei acerbe a lui Alex Stefanescu de a cunoaste tenebrele femininului i se raspunde cu adevarat punandu-i dinainte oglinda unei femei care nu este o femeie ca toate femeile, ci care ar fi, asa cum ar spune Camil Petrescu (ca tot ii place autoarei si il aduce in discutie de cateva ori), femeia superioara? Una foarte constienta de feminitatea sa, care a avut timpul si resursele intelectuale de a analiza ceea ce simte, gandeste sau exprima, dar si ceea ce feminitatea sociala, literara si chiar politica a creat in ea. Adica exact ce cauta Alex Stefanescu. Privita din aceasta perspectiva si cu aceasta asteptare, cartea este o reusita.